Eram in camera mea, stand la geam si privind in zare. Luna cea palida, dar totodata palind de o frumusete nemaivazuta prin unicitatea ei, imi era calauza pentru ochii mei nestapaniti de curiozitate.
Ceea ce ma atragea inca de cand m-am mutat cu burlacul meu tata in aceasta regiune, se ivea in fata mea. De cini luni, aveam o stare de neastampar si nu stiam cum sa imi potolesc sentimentele contradictorii care se zareau inauntrul meu.
Poate unii ar spune ca e o prostie din partea mea sa ma las afectata de un lucru atat de neinsemnat gandirii umane, insa pentru latura mea exploratoare, era o ocazie unica de a ma lasa dusa de val de gandirea mea logica in conexiune cu sentimentele mele nastrusnice de a trai la culmi imposibile.
In fata mea se zarea o padure… o padure oarecare pentru altii, dar pentru mine, un loc misterios care mistuiau secretele intregii regiuni. Era atat de suparator pentru mine sa stiu ca eram doar la cativa pasi de obiectivul nelinistii mele si sa nu pot indrazni sa ma apropii de ea, ce sa mai spun sa ma afund in necunoscutul ei atat de atragator.
- Tata, de ce nu ma lasi sa imi satisfac curiozitatea cu care am fost inzestrata de la tine? Stii prea bine ca tu esti motivul principal pentru care eu sunt o exploratoare desavarsita a tuturor misterelor ce ne inconjuoara.
- Oricat de mult ai vrea sa ma convingi, Lilith, sa iti dau aprobarea sa pleci in acel loc, nu ai sa reusesti. Capacitatea de a gandi si a nu actiona conform fiecarui gand, separa omul de bestie.
- Totodata m-ai invatat sa nu ma las condusa de supozitiile altora, ci de gandirea mea proprie.
- Lilith, asta nu inseamna ca trebuie sa ne aruncam cu capul inainte, fara sa cercetam inainte.
Chiar daca stiam ca argumentele tatalui meu sunt adevarate si logice, neastamparul meu caracteristic de a ma lasa dusa de val, nu imi dadea pace. Iar exemplu de azi era unul atat de bun.
Simteam la propriu cum padurea ma atrage cu o energie inimaginabila pana acum mie, ca un magnet spre inima ei, unde ascundea un secret care doar mie avea incredere sa mi-l destanuie. Daca inchideam ochii puteam sa imi imaginez clar glasul ei seducator purtat de vantul vesnic ei credincios: Vino la mine, frumoasa Lilith…
Era atat de dureros, stand pe intuneric si privind cu jind la ea… pentru prima data simteam o atractie materna si imi doream atat de brutal sa ma las condusa de ea, spre fiinta care vrea cu tot dinadinsul sa ma protejeze…
- Lilith, localnicii spun ca padurea e periculoasa, imi spunea mereu tatal meu mustrator, simtindu-ma din nou ca o fetita de 12 ani, insa avand 17.
- De ce? Traiesc elfii ucigatori de oameni? i-am intors-o eu, comportandu-ma ca un copil de 12 ani.
- Nici eu nu pot sa spun cu exactitate de ce este considerata malefica, insa stii ca orice e neobisnuit in ochii oamenilor, e malefic.
- Atunci permite-mi sa le luminez gandirea.
- Oh, iubita mea fiica, promite-i batranului tau tata ca de data asta nu te vei lasa purtata de curiozitate si vei fi prudenta, asa cum am incercat din rasputeri sa te invat sa fii.
Din pacate pentru mine, i-am promis ca voi incerca, insa din fericire, cuvantul “ a incerca” avea si o parte negativa… intotdeauna se putea ajunge la esec. Iar esecul se producea chiar in momentul asta.
M-am hotarat cu indrazneala sa imi linistesc pofta nebuna de a cerceta acel taram care mi-a bantuit fiecare noapte, fiecare vis… m-am desprins cu greu de geam, dar in cele din urma am facut-o, stiind ca o voi revedea atat de curand in toata splendoarea ei. Mi-am luat jerseul meu preferat de culoarea cerului senin, chiar daca eram in anotimpul cel calduros: vara.
Am mers tiptil prin casa, ca un copil care punea la cale o nazbatie nocturna si am iesit in racoarea de afara. Era o noapte atat de superba, luna fiind printre stralucitoarele ei fiice , stelele. Greierasii isi cantau melodiile eterne care emanau prin simplitatea lor ceva pur si rafinant auzului meu. Vantul imi trimitea o rafala de fiori si ma provoca sa inaintez spre padurea care vroia sa isi atinga telul: de a ma contomi in sufletul ei.
Mi-am indreptat pasii nerabdatoare de a fi mai aproape de locul acela magic. Inima mea incepea sa bata din ce in ce mai repede, acompaniata desigur de credinciosii noptii, greierii… inimuta mea parea a fi tobosarul care dadea tonul muzicii, care se afla pretutindeni in jurul meu.
Adierele care erau ca niste brate pentru trupul meu, imi ciufuleau parul ca abanosul, lasand sa cada buclele mele lejere inconjurul umerilor. Jerseul era pe mine, insa l-am lasat descheiat pentru a putea simti finetea atingerii vantului care imi scalda corpul, vibrand de o tensiune pe care nu am mai simtit-o niciodata.
Tot ceea ce traiam in acel moment era atat de nou pentru mine si din cauza asta vroiam ca aceasta experienta sa nu se termine niciodata.
Cand am ajuns la intrarea in padure, s-a produs o liniste, dandu-i un strop de o importanta efemera. Greierasii au tacut malc, inima mea a incetat sa mai bata pentru cateva secunde, nici chiar vantul nu il mai simteam pretutindeni. Singurul lucru de care eram constienta era vibratia care invaluia atmosfera incarcata de o tensiune terifiant de dulce.
Fara sa ezit m-am indreptat spre intrarea in padure si am pasit spre poteca care se zarea in fata ochilor mei.
Muzica ce m-a acompaniat pana aici, a fost reluata iar acest lucru m-a bucurat mult. Am pasit lent, vrand ca ochii mei sa aiba timp de a cerceta in exclusivitate totul. Copacii pareau la prima vedere niste arbori oarecare, insa privirea mea detecta fiecare trasatura unica pe care o avea fiecare, ca o stampila destinata pentru a putea fi definit. Chiar daca imi trezeau o teama ascunsa in suflet prin masivitatea lor, totodata batranetea lor ma atragea, facandu-ma sa ma simt ca in vechiul meu camin de odinioara, unde credeam ca intotdeauna voi trai.
Crengile lor imi aratau calea spre inima padurii, iar eu acceptam indemnurilor lor necontenita. Zaream din cand in cand cate un licurici care ma facea sa pufnesc in ras. Erau atat de dragalasi in modul lor repezit de a zbura pe langa mine.
Toti licuricii care au trecut pe langa mine se indreptau spre aceeasi directie: destinatia mea. Din momentul in care mi-am dat seama, am inceput sa alerg, razand in acelasi timp de bucurie pentru libertatea pe care o simteam, chiar daca in jurul meu se aflau copacii impunatori ai padurii.
Cand am ajuns la momentul decisiv in care voi afla secretul inimii padurii, am incremenit locului, rasul nevrand sa mai iasa din piept. Ceea ce se zarea in fata ochilor mei, putea sa treaca drept Edenul pe care orice om ar ucide sa-l vada.
Ceea ce vedeam putea fi numita o simpla poienita, insa frumusetea ei divina pur si simplu te facea sa ramai fara suflare. Luna care nu m-a lasat niciodata pe decursul drumului meu, se afla aici, luminand Raiul care se ivea in fata mea. Poienita era plina de flori multicolore, raspandind cu ajutorul adierilor vantului, mirosul lor imbatator de calm. Raul care curgea lin in apropiere, ma linistea cu susurul lui. Licuricii se aflau si ei aici, neastamparati, zburand si luminand peisajul. Luminile lor se reflectau in apa albastra, la fel ca esenta lunii de deasupra mea. Florile gingase se leganau ca pe un ring de dans. Chiar daca muzica era una lenta, acest lucru nu le taia deloc din frumusetea dansului in sine.
M-am apropiat incetisor de rau, avand grija sa nu calc pe vreuna dintre dansatoarele noptii. Cand am ajuns in dreptul lui, m-am aplecat pentru a atinge cu degetele limpezimea apei. Contactul cu ea m-a infiorat, racoarea ei trasmitandu-mi o dezmortire a corpului plin de tensiune.
M-am uitat la imaginea mea din apa, si m-am surprins, prinvindu-mi zambetul larg de pe fata. Ochii mei de un verde smarald, imi zambeau la fel de dulce, fancandu-ma sa chicotesc de absurditatea de a ma minuna de expresia fetei mele.
- Este o placere sa vad ca nu sunt singurul care considera ca padurea aceasta are o frumusete aparte, am auzit o voce catifelata de baiat.
M-am intors rapid, putin panicata, insa vrand sa aflu invadatorul pacii mele sufletesti. Oricat de indrazneata eram, pe moment nu am fost pregatita pentru asa ceva… sau mai degraba pentru el.
Era un baiat cam de varsta mea, insa mai inalt decat mine si mai viril. Parul lui care avea culoarea smolii, era ciufulit atat de frumos incat, ii dadea un surplus de frumusete, asociat cu ochii lui la fel de intunecati la culoare. Stiam ca ar fi trebuit sa ma sperie acest inger al noptii, insa ochii lui in loc sa imi trasmita rautate, erau plini de o caldura care mi-a invadat trupul treptat. Zambetul lui era atat de coplesitor pentru mine, incat m-a lasat fara grai.
Vazand ca nu dau nici un semn cum ca as putea sa vorbesc, am intrezarit putina teama in ochii, astfel dandu-se un pas inapoi.
- Iarta-ma, a inceput sa vorbeasca din nou, privirea lui inca sfredelindu-mi fiecare particica a corpului. Intentia mea nu a fost sa te sperii, daca cumva asta am facut.
- Nu, mi-am auzit eu vocea. Nu m-ai speriat. Mai degraba m-ai surprins cu prezenta ta aici.
- As putea sa te intreb de ce?
- Chiar daca nu demult locuiesc in imprejurimi, am auzit ca padurea este vestita ca fiind malefica. Tatal meu spunea ca este interzis tuturor sa vina aici.
A inceput sa rada la ceea ce am spus. Daca vocea lui mi se parea placuta auzului, rasul era atragator de dulce. Era ca un lichid pur care mi se prelingea in interiorul meu, facandu-ma sa traiesc un extaz.
- Daca consideri ca ceea ce se spune e adevarat, atunci de ce te afli aici?
- Nu am spus ca ma incred in ceea ce am auzit. Insa stiu ca multi o fac.
- Tu de ce nu o faci? m-a intrebat curios.
- Pentru ca imi place sa aflu singura adevarul. Nu-mi place sa ma las inselata de aparente.
Mi-a zambit, facandu-mi inima sa bata mai tare. Era atat de frumos, trupul fiindu-i luminat de luna. Eram atat de hipnotizata de ochii lui, totodata si fata, incat cu greu mi-am desprins privirea pentru a ma uita la corp. Era imbracat in haine inchise de regula, insa toate ii veneau atat de bine. Bluza era mulata, scotandu-i in evidenta pieptul atat de atragator. Bratele lui aratau atat de primitoare si vroiam atat de mult sa ma avant in ele pentru a ma putea proteja pentru totdeauna…
In timp ce ii exploram fiecarea trasatura, el s-a apropiat incetisor de mine, avand grija sa nu imi fie teama.
M-a indemnat sa ne asezam pentru a ne putea bucura impreuna de ceea ce ne inconjura. Am acceptat cu draga inima, chiar daca inca era un strain pentru mine.
In timp ce ne uitam amandoi la rau si la licuricii jucausi, m-a intrebat:
- De ce ai asteptat asa mult ca sa vii aici?
Nu s-a uitat la mine, nici nu era nevoie. Stia ca am incremenit… nu neaparat din cauza ca imi era teama, ci mai degraba din cauza confuziei.
- Nu inteleg… o spui de parca…
Nu am mai spus nimic, dar nici el. Si-a intors privirea la mine, inca zambind senin, dandu-mi curaj pentru a continua.
Dar nu puteam… cum as putea? Tatal meu intotdeauna m-a invatat sa gandesc logic, pentru ca intotdeauna ratiunea castiga, chiar daca in momentul acesta nu stiam de unde sa incep…
Chiar daca aveam o loialitate neclintita pentru tatal meu si pentru crezurile lui, intotdeauna am considerat ca unele lucruri nu pot fi explicate, oricat am investiga. Nu puteam sa spun ca magia exista, dar de un lucru eram sigura: de cand eram in aceasta padure, m-am simtit mai vie ca niciodata. M-am lasat condusa de trairi, de sentimente, nemaibagand in seama vocea pe care o auzeam in minte a tatalui meu, mustrandu-ma pentru nechibzuinta de a ma afla aici.
Chiar daca stiam atat de putine despre acest loc miraculos, mi-am deschis sufletul si am acceptat magia care se afla aici. Oricat de tare ar fi fost tata suparat pe mine dupa escapada mea, eram sigura ca ma va ierta, stiind ca acest lucru l-am mostenit de la mama.
- Vrei sa spui ca tu ai fost cel care m-a atras aici? am intrebat calma, in antiteza cu inima mea care batea rapid.
- Daca ti-as spune ca da, te-as minti. Nu eu am fost cel care ti-a trimis acele vibratii sa te cheme aici. Insa eu sunt motivul pentru care te afli aici.
Am tacut, vrand sa ma gandesc intens la spusele lui. Era atat de bine sa aflu ca ceea ce traisem in aceste 5 luni, nu era o nebunie, ci un fapt real… dar tot nu intelegeam de ce mi se parea atat de confuza toata situatia…
Mintea mea a fost invatata sa fie limitata, chiar daca inima mea era deschisa oricarei sugestii imposibile… iar acum mintea mea conducea. Trebuia sa gandesc cu inima, insa si aceasta fraza mi se parea bizara… cum sa gandesc cu inima?
Am inchis ochii, vrand sa imi limpezesc mintea pentru a ma lasa dusa de val. Am inceput sa simt din nou acea atractie care m-a indemnat aici, spre padure. Spre inima ei, pentru a-i afla secretul…
- Padurea m-a atras aici, iar tu esti secretul inimii ei, am spus eu in cele din urma.
Mi-am deschis ochii, uitandu-ma la el cu mandrie pentru ca mi-am dat seama.
- Ai dreptate. Padurea are puteri magice, insa nu malefice. M-a adoptat, ca sa zic asa, cand am ramas fara parinti, acum un an, murind ambii, iar de atunci sunt copilul ei.
- Imi pare rau… am spus trista, auzind tragedia vietii lui.
- Nu este nevoie. Oricat de greu mi-a fost la inceput, stiam ca aici imi este cel mai bine. Padurea a fost ca o mama care m-a protejat neconditionat.
- Trebuie sa iti fie greu si acum… esti atat de singur aici, nevenind niciun om…
- Intr-adevar, am avut momente cand asa ma simteam, dar acum nu mai am.
Mi-am lasat privirea in jos, inrosind la auzul ca intr-un fel sau altul, eram o companie placuta pentru el.
- Lumea stie ca traiesti aici?
- Da.
- Eu de ce nu am auzit pana acum?
- Pentru ca eu sunt motivul pentru care oamenii considera ca padurea e malefica.
- Nu inteleg… esti doar un om…
- Exact. Dar si padurea era o padure oarecare, acum un an. De cand au murit ai mei, ea pur si simplu a inceput sa mistuie de o energie nemaivazuta. Pur si simplu, a prins viata. Ei cred ca eu sunt de vina, facand ceva magie neagra, insa nu e adevarat… pur si simplu, nu pot explica ce s-a intamplat. Insa stiu ca ea s-a comportat mai frumos cu mine pe cand altii nu au facut-o.
Ma durea inima sa aflu rautatile pe care a trebuit sa le suporte, iar misterul care inconjura padurea, ma infiora…
- Am vrut sa aflu de ce ea ma protejeaza, insa eram de parere ca nu conteaza pana la urma. E singura mea prietena, singura mea ruda, iar asemenea lucruri nu pot fi explicate. Pur si simplu, le simti.
- Sunt de acord cu tine… am spus eu, fiind uimita de inflacarea cu care a vorbit despre padure. Aveai nevoie de un camin, iar ea ti l-a daruit, impreuna cu caldura ei primitoare… nu orice lucru poate fi explicat.
Mi-a zambit din nou, multumindu-mi din priviri pentru intelegere.
- Tot nu inteleg de ce am fost aleasa, am vorbit dupa scurt timp.
- Stia ca ma simt singur, desi am incercat sa ascund chestia asta… presupun ca din cauza asta esti aici… i-am spus sa nu mai insiste, dar nu intelegea. Vroia sa ma faca din nou fericit…
- Si esti fericit?
- Da, mi-a zambit larg, aratandu-mi o dantura perfecta, dar tot sunt de parere ca a trecut limita. Nu e nevoie sa fi aici. Nu esti obligata sa fi aici.
- Nu inteleg…
- Ma simt atat de bine sa pot vorbi cu un om, sa imi etalez toate gandurile… chiar daca pentru mine esti intruchiparea a ceea ce am asteptat de o vesnicie, asta nu inseamna ca tu simti la fel…
In ochii lui ii citeam tristete, insa incerca din rasputeri sa o ascunda… a dat sa se ridice de langa mine, dar l-am oprit prinzandu-l de mana. In acel moment, am tresarit amandoi, fiind electrocutati de o energie atat de intensa… prin fiecare celula a corpului am simtit acea placere de a-l atinge.
S-a asezat langa mine, uitandu-se neincrezator cu un zambet timid. Mana mea inca o tinea pe a lui in timp ce eu ii zambeam senin, vrand sa ii dau curaj. Mi-a cuprins mana, trimitandu-mi niste fiori in tot trupul de placere. I-am zambit si mai larg, iar acest lucru i-a dat curaj sa inceapa sa imi maseze mana.
In timp ce eram constienta de atingerea lui permanenta, am vorbit, incepand sa aflam unul despre celelalt multe lucruri. Am vorbit ore in sir, nesaturandu-ne de informatiile pe care le culegeam. Era atat de uimitor pentru mine sa aflu ca ii placea sa scrie, sau sa se uite ore in sir la stele, nesaturandu-se… mi se parea atat de fascinant sa aflu ca nu eram singura care avea o nevoie nestamulita de a asculta muzica si uneori chiar fredonand ore insuri…
- Stii ce ador eu sa fac? I-am spus eu foarte bine-dispusa.
- Ce?
- Sa dansez.
- De ce nu mi-ai spus mai repede?
S-a ridicat de pe jos, inca uitandu-se la mine.
- Imi oferi acest dans?
- Nu este nicio melodie, am ras eu.
El inca astepta cu mana spre mine. Am indraznit sa ii iau mana din nou intr-a mea, facand prin asta sa scot un zambet larg de la el.
- Si muzica? Am intrebat eu neastamparata.
- Asculta cu mai multa atentie si o vei auzi.
Era adevarat… in timpul in care am vorbit cu el nu am mai fost atenta la melodiile care erau cantate de natura… am inchis ochii pentru a ma concentra mai mult pe acordurile ei, in timp ce el s-a apropiat mai mult de mine. Mi-a luat mana cealalta de mi-a pus-o pe umarul lui, iar a lui asezandu-o pe spatele meu. Am inceput sa dansam pe ritmul lent al muzicii. Era atat de placut sa simt caldura trupului lui, incat m-am apropiat mult mai mult de el. Mi-am deschis in cele din urma ochii, privirea fiindu-mi captivata de ochii lui negri.
Pe parcurs mi-am dat seama ca era un dansator desavarsit si m-am lasat condusa de el cu incredere. M-a provocat sa fac o pirueta, iar eu am acceptat indrazneata, insa din greseala m-am impiedicat, facandu-ma sa cad in bratele lui calde. Am inceput sa radem amandoi, facandu-ne sa nu fim constienti de cat de aproape eram. Dupa ce ne-am potolit, s-a depus o liniste tensionata, auzindu-se doar respiratiile noastre sacadate din cauza dansului si poate si din cauza sentimetelor pe care le traiam in acel moment. Inima mea bubuia fara rusine, si eram atat de sigura ca putea sa o auda si el.
Si-a depus mana lui pe obrazul meu, trasmintand fiori de placere. A inceput sa imi mangaie cu delicatele, ajugand in cele din urma sa imi atinga cu grija buzele cu degetele lui catifelate. In tot acest timp, ochii lui nu rupeau contactul cu al meu, vrand sa observe daca exista frica sau retinere, dar stiam ca nu va gasi asa ceva.
- De ce ti-e frica? I-am soptit.
- Nu imi este frica, a zambit el trist. Doar ca am impresia ca visez, ca ceea ce se intampla nu e real. Ar fi trebuit sa te temi de mine, sunt doar un necunoscut. Iar povestiile…
- Nu sunt adevarate, am continuat eu. Adevarul e ca ti-e teama, oricat de mult nu ai vrea sa o recunosti. Daca vrei ca oamenilor sa nu le mai fie frica, atunci ar trebui sa procedezi la fel. Mi-e nu mie teama in necunoscut, chiar daca acum ma simt ca acasa. Pentru mine nu esti un necunoscut, chiar daca doar de cate ore te cunosc. De ce ti-e frica defapt?
- Sa nu dispari, mi-a raspuns el sincer. Si nu vreau sa gresesc cu ceva.
- Nu am sa dispar si nici nu vei gresi. Ai putina incredere in tine…
S-a uitat in ochii mei adanc, vrand sa se mai asigure inca o data ca nu mi-e frica si vazand ca nu il mint s-a apropiat de buzele mele pana ce m-a sarutat. Prima data doar m-a atins cu buzele lui moi si dulci, depunand mici saruturi care m-au facut sa vreau mai mult. A inceput sa ma sarute cu mai multa pasiune, intr-un final despartindu-mi buzele cu limba lui senzuala. Cand ne-am unit pentru prima data, am crezut ca mor de intensitatea pe care am simtit-o in tot corpul. Ne-am delectat amandoi cu gustul nostru, imbatandu-ne cu placerea de a ne simti atat de aproape trupeste, dar si sufleste.
Daca nu am fi fost doar niste biete fiinte umane, ne-am fi sarutat in continuare, insa organismul nostru slab cerea aer si ne-am despartit inhaland cu pofta. Chiar daca nu ne mai sarutam, inca eram tulburati de prezenta fiecaruia. Cand am deschis ochii, am observat ca el se uita cu dragoste la mine, fapt care m-a determinat sa il sarut din nou.
Era atat de dulce, atat de pur tot ceea ce faceam. Ma simteam atat de implinita si iubita cu acest inger al noptii pe care nu il stiam doar de cateva ore. Oricat de prostesc ar parea pentru altii, stiam in adancul sufletului meu ca nu am gresit cu nimic afundandu-ma in iubirea asta care s-a nascut intre doi necunoscuti. In fond, dragostea nu poate fi explicata, doar simtita.
Am mai stat asa o ora, inca gustandu-ne unul pe altul si tinandu-ne in brate, insa oricat demult vroiam sa raman cu el o vesnicie, nu puteam. Trebuia sa ma intorc acasa…
- Trebuie sa plec, i-am spus eu trista.
- Stiu, mi-a soptit la ureche, rasuflarea lui facandu-ma sa ma infior.
- Am sa ma intorc maine.
- Stiu si asta, mi-a spus zambind.
Doamne, il adoram pur si simplu. Adoram faptul ca are incredere in mine, adoram felul lui de a fi, adoram felul in care se uita la mine cu dragoste si caldura, adoram zambetul acela plin de o veselie nemargita, adoram gandirea lui, adoram felul in care traia el fiecare clipa… pur si simplu, il adoram pe el…
L-am mai sarutat inca o data, nesaturandu-ma de buzele acelea moi si dulci. Mi-a intors sarutul cu pasiune si senzualitate.
M-am ridicat in cele din urma cu greu. M-am uitat inca o data in ochii lui negrii care ma priveau cu un dor pe care deja il resimteam amandoi.
M-am intors, dand sa ies din poienita, dar m-am oprit.
- Cum te cheama? L-am intrebat eu, intorcandu-ma din nou spre el.
Am inceput sa radem amandoi de prostia de care am dat dovada. Am inceput sa ne indragostim unul de altul, dar nici macar nu stiam cum ne cheama.
- Dante, a spus el inca zambind. Pe tine cum te cheama?
- Lilith.
- Un nume atat de frumos pentru o fiinta atat de firava ca tine, a spus el, facandu-ma sa ma inrosesc.
- Si eu sunt incantata sa te cunosc.
Am ras din nou, nevrand sa ne despartim atat de curand, insa am facut-o.
In timp ce ma indreptam spre casa, simteam ceva infiripandu-se inauntrul meu. Un sentiment placut pe care nu l-am mai simtit niciodata in viata mea: iubirea.
Era atat de necunoscut mie acest cuvant, dar intalnindu-l atat de des in conversatiile cu alte persoane. Am crezut ca era doar un mit, insa acum stiam ca e adevarat tot ceea ce am auzit despre el. Ba mai mult. Era ceva coplesitor ceea ce simteam si vroiam sa fac tot posibilul sa traiesc cu intensitate aceasta experienta.
Doar o noapte am petrecut cu el, si chiar daca mi se parea doar un vis al unei nopti de vara, deja sfarsindu-se , nu insemna ca s-a sfarsit si dragostea pe care o simteam unul pentru celalalt. Era doar inceputul iubirii magice dintre ingerul noptii, totodata si copilul singuratic al padurii, si mine, o fata care a tanjit asa mult dupa ceea ce nu stia ca ii lipseste: intregimea sufletului ei.